Se afișează postările cu eticheta travel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta travel. Afișați toate postările

joi, 15 august 2013

Castelul vechi de 800 de ani, transformat în hotel de lux - GALERIE FOTO Data publicarii:13 august 2013   |   Autor: Razvan Muresan

  Situat pe un deal, cu vedere la valea verde dintre Assisi şi Perugia, Castello Di Monterone a fost numit după zona în care se află. Prima referire la castel a fost descoperită în arhivele istorice din Perugia, într-un document datând din secolul al XIII-lea. Această construcţie istorică este acum un hotel confortabil, scrie booking.com.
Centrul spa al hotelului include o saună, o baie turcească şi o piscină cu un colţ de hidromasaj. În timpul serii, puteţi să vă relaxaţi sub cerul înstelat şi să admiraţi luminile vechiului oraş Perugia.

Preţul pentru o noapte de cazare este de 900 de lei pentru o cameră dublă standard şi de 1.200 de lei pentru o cameră dublă de lux.
Oraşul Perugia este una dintre cele mai vechi aşezări din Peninsula Italică, fiind situat în regiunea Umbria, în apropiere de fluviul Tibru.

Castelul vechi de 800 de ani, transformat în hotel de lux - GALERIE FOTO Data publicarii:13 august 2013   |   Autor: Razvan Muresan

  • 1
2 din 26
inapoi
Castelul vechi de 800 de ani, transformat în hotel de lux - GALERIE FOTO
  • 0
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • 18
  • 19
  • 20
  • 21
  • 22
  • 23
  • 24
  • 25
  • 26

joi, 20 iunie 2013

Traveldesk.ro: De ce sa alegi Austria pentru un concediu inedit cu intreaga familie

Tretkart_Dilly
Printează
Vizualizări: 292
Austria este destinatia excelenta pentru familii, in special pentru cele insotite de copii mai mici. De ce? Motivul este foarte simplu: Austria iubeste copiii si a transformat cele mai importante atractii turistice, restaurantele si cafenelele in locuri la fel de atractive si primitoare, atat pentru adulti, cat si pentru copii. Traveldesk.ro iti recomanda numeroase muzee, pesteri, croaziere, parcuri tematice si multe alte activitati pentru cei mici care va asigura o amintire memorabila si o experienta placuta alaturi de intrega familie.

Zotter-museum-Austria

Muzee si locuri indragite de copii:

  • Zoom Kindermuseum din Viena,
  • Haus der Musik din Viena,
  • Schönbrunn Palace din Viena,
  • Kalchkendlalm, scoala de la munte, unde cei mici pot invata cum se coace painea si cum se face untul,
  • Centrul muzeal Mistelbach, dedicat prajiturilor si produselor de patiserie austriece,
  • Haus der Natur din Salzburg este Muzeul de Istorie a Naturii si o atractie turistica importanta,
  • Manufactura de ciocolata Zotter, unde trei tururi diferite deschid regatul creatiilor in ciocolata,
  • Muzeul Panorama din Salzburg prezinta la nivel mondial fapte istorice puse fata in fata cu mitologia.

Holzbrücke_Brandenberger_Ache

Zone unde te poti balaci cu cei mici:

  • Plaje naturale cu nisip sau pietris gasiti in Donau-Auen, Wachau,
  • Monumentul natural defileul Erlauf din Austria Inferioara va ofera plaje superbe cu nisip, pesteri si golfuri pentru inot,
  • In Tirol, la Kramsach, Brandenberger Ache, cu fermecatoarele sale chei, va invita la inot, dar si la kajac,
  • Malurile nisipoase ale cheilor Salzaklamm la Mariazell din Stiria va cheama la contemplare si drumetie de-a lungul firului apei,
  • Locurile naturale de scaldat din Vorarlberg se gasesc în zona deltei Rinului,
  • O croaziera pe Dunare este indragita de toti membri familiei.

PUBLICITATE


haus-der-natur

Parcuri tematice si de distractie:

Austria Superioara:
  • Parcul de poveste si vanatoare Hirschalm,
  • Pestera gigantica.
Austria Inferioara
  • Parcul arheologic Carnuntum,
  • Parcul national Donau-Auen,
  • Lumea ametistelor Maissau,
  • Muzeul Milchkammer.
Carintia
  • Minimundus,
  • Pajistea Heidi din Falkert,
  • „Fascinatia apei”,
  • „Nocky Flitzer”.
Tirol
  • Apa vrajita din Hochsöll,
  • Fermecatorul lac Filzalm,
  • Mina de argint Schwaz,
  • Lumea fermecată a lui Ellmi.
Stiria
  • Styrassic Park,
  • Drumetii cu copiii in valea Pöllauer,
  • Padurea din poveste din Stiria,
  • Parcuri de aventura in landul Salzburg,
  • Lumea minunilor apei din Krimml,
  • Cautare de aur in Raurisertal,
  • Parcul de aventura si distracte Wallersee,
  • Mosia Aiderbichl.


Frauenmauerhöhle - Austria

Pesteri care va vor incanta cu gheturi stalucitoare si lacuri subterane:

  • Pestera Frauenmauerhöhle situata la nord-est de Eisenerz (Stiria) a incantat-o si pe printesa Sisi,
  • Pestera Kraushöhle din cheile Nothklamm, din Stiria este considerata prima pestera iluminata electric din lume.
  • Katerloch din Schöckelkalk este pestera cea mai bogata in formatiuni speologice din tara.
  • Landul Salzburg are de exemplu trei pesteri – record:
Eiskogelhöhle, aflata la cea mai mare altitudine din Europa
Eisriesenwelt, cea mai mare pestera de gheata din lume,
Sistemul Lamprechtsofen de la Lofer, cea mai adanca pestera de tranzit de pe pamant


Tretkart_Dilly

Programele de copii oferite de Kinderhotels, specializate pe vacantele cu familii:

  • Academia de inot,
  • Scoala de vrajitori,
  • Baby-perfect,
  • Cinema,
  • Wellness,
  • Piscine exterioare si interioare,
  • Opere pentru copii – o placere muzicala in decoruri de basm
  • Pescuit si picnic cu familia
  • Excursii cu biciclete
  • Ture cu balon cu aer cald
  • Scoala de schi aflata intr-o ambianta superba: malul lacurilor austriece, munti, ferme – totul aproape de natura.

Mancarea de aici este sanatoasa, potrivita pentru copii, delicioasa si in mare parte organica. Austria este una din tarile inovatoare in productia de mancare bio, pentru ca mancarea de calitate trebuie sa fie accesibila pentru fiecare dintre membri comunitatii, nu doar pentru elita. Asadar, restaurantele de aici ofera mancare de cea mai buna calitate, la preturi foarte avantajoase si sunt bine echipate pentru a primi copiii.

Pentru cei care doresc distractie in natura, trasee vesele de aventura si un program grozav pentru timpul liber al copiilor, Traveldesk.ro va recomanda Austria.

Read more: http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/traveldesk-ro-vacantele-familiei-tale/traveldesk-ro-de-ce-sa-alegi-austria-pentru-un-concediu-inedit-cu-intreaga-familie/#ixzz2WpIMzqK1

duminică, 16 iunie 2013

Ministrul Turismului: Castelul Corvinilor trebuie promovat şi în afara ţării

de G.S.   •   15 Iun 2013   •   18:08 Comenteaza
Ministrul Turismului: Castelul Corvinilor trebuie promovat şi în afara ţării 416
Foto: Agerpres
Castelul Corvinilor din Hunedoara trebuie promovat şi în afara ţării pentru că reprezintă un obiectiv important în ceea ce priveşte turismul din România, a declarat, sâmbătă, la Hunedoara, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, conform Agerpres.
 
Ea a arătat că pentru a menţine turiştii mai mult de câteva ore în zona Hunedoarei este nevoie de investiţii în locuri de cazare şi de identificarea acelor activităţi pe care vizitatorii le-ar putea face în plus faţă de vizita la castelul medieval. 
 
''Castelul Corvinilor este o piesă importantă în ceea ce priveşte turismul din România. (...) Vreau să-l promovăm şi în afară pentru că turismul cultural, istoric, alături de cel balnear şi ecoturism reprezintă, poate, lucrul cel mai important pentru a fi cunoscuţi de turiştii din alte ţări, pentru că sunt autentic româneşti', a arătat ministrul pentru IMM-uri. 
 
Maria Grapini a remarcat faptul că lucrările de restaurare a Castelului Corvinilor nu sunt terminate, afirmând că va discuta cu ministrul Culturii pentru a afla dacă ministerul de resort a alocat fonduri pentru continuarea acestora. 
 
În timpul vizitei din judeţul Hunedoara, ministrul a vizitat staţiunile Vaţa de Jos şi Geoagiu Băi, prima dintre acestea fiind abandonată cum după ce proprietarii bazei de tratament s-au schimbat de mai multe ori. 
 
''Am văzut la Vaţa de Jos o staţiune abandonată, în care altădată regele venea să se îngrijească de sănătate. Drumul de la Săvârşin la Vaţa se numea 'drumul regelui'. (...) Doresc ca pentru obiectivele turistice abandonate, indiferent cine este proprietar, să găsim pârghia legală pentru a fi puse în funcţiune, desigur, în mod legal', a precizat Maria Grapini. 
 
La finalul vizitei efectuate la Castelul Corvinilor din Hunedoara, ministrul a participat la un scurt moment artistic în care cavaleri şi domniţe au prezentat turiştilor dansuri medievale. 
 
Ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism s-a aflat vineri şi sâmbătă în judeţul Hunedoara, prilej cu care s-a întâlnit cu oamenii de afaceri din judeţul Hunedoara şi cu autorităţile locale din zonele cu potenţial turistic. 
http://www.antena3.ro/
 

marți, 28 mai 2013

Ghidul de călătorie Lonely Planet a dedicat o ediţie specială României şi Bulgariei. TOP 10 locuri de văzut în cele două ţări

Publicat la: 26.05.2013 17:00 Ultima actualizare: 27.05.2013 09:20
  Celebrul ghid de călătorii Lonely Planet a publicat recent o nouă ediţie pentru România şi Bulgaria. Pe baza lui, portalul australian  news.com.au a publicat un TOP 10 al celor mai frumoase locuri pe care cei ce vor să viziteze cele două ţări nu ar trebui să le rateze. Pe primul loc în clasament se găsesc Munţii Carpaţi, urmaţi de plajele bulgăreşti şi de mănăstirea Rila.  
  Turiştii australieni sunt îndemnaţi să vină în România şi Bulgaria, unde pot vedea “un peisaj magnific, cu munţi şi mănăstiri, o istorie captivantă de dominaţie şi de renaştere şi mare parte din coasta Mării Negre”.

Între atracţiile din România menţionate în clasament figurează Castelul Bran, drumeţiile în Munţii Carpaţi, mănăstirile din Bucovina şi Delta Dunării, în timp ce din ţara vecină autorii au selectat şase destinaţii, între care plajele bulgăreşti, mănăstirea Rila, Velico Tarnovo şi Catedrala Alexander Nevski din Sofia.

 
Sursa Lonely Planet// Traseu turistic în România
TOP 10 destinaţii în România şi Bulgaria, aşa cum au fost selectate şi prezentate de portalul australian:
1. Drumeţii în Munţii Carpaţi. Păduri virgine dense, ce par desprinse din paginile unei poveşti scrise de Fraţii Grimm, cu urşi, lupi, râşi şi porci mistreţi, platouri accidentate de munte, trasee bine marcate şi o reţea de cabane pentru a poposi la cald. Drumeţia este cel mai bun mod de a te bucura de acest peisaj.
2. Plajele bulgăreşti ale Mării Negre. Cei care sunt în căutarea unui loc în care să stea toată ziua la soare să se bronzeze sau vor să îşi petreacă nopţile prin cluburi pot alege plajele situate de-a lungul coastei bulgare a Mării Negre.
Departe de marile staţiuni pot fi întâlnite oraşe fermecătoare. Localităţile Varna şi Burgas au plaje întinse, mai puţin aglomerate. Turiştii care preferă liniştea pot opta pentru plajele mai îndepărtate, de la nord şi din sud.
3. Mănăstirea Rila . Amplasată într-o vale împădurită, la sud de Sofia, mănăstirea Rila este cea mai mare şi mai importantă comoară spirituală a Bulgariei, care a păstrat spiritul naţional în timpul ocupaţiei otomane.

Inclusă în 1983 în patrimoniul mondial UNESCO, mănăstirea a fost reabilitată de mai multe ori. Arcadele sale elaborate, frescele preţioase şi icoanele creează o atmosferă sublimă şi somptuoasă. Locaşul de cult este considerat o capodoperă a Renaşterii bulgare din secolul al XIX-lea.
4. Mănăstirile pictate din Bucovina . Ascunse la poalele Munţilor Carpaţi, mănăstirile pictate din Bucovina - incluse în patrimoniul UNESCO – reflectă tradiţia ortodoxă din România. Frescele mănăstirilor par că aduc la viaţă totul, de la poveştile biblice, până la asediul Constantinopolului, din secolul al XV-lea. Locaşurile de cult reflectă geniul domnitorului moldovean Ştefan cel Mare, care a fost ulterior canonizat pentru ctitoriile sale.
5. Delta Dunării.  Delta Dunării este descrisă ca fiind un adevărat rai al peştilor şi păsărilor de toate mărimile şi culorile.Turiştii se vor bucura să vadă specii precum cormoranul, vulturul codalb, egreta albă, lebede negre şi şoimul.
6. Veliko Tarnovo.  În pitorescul oraş medieval Veliko Tarnovo – capitala medievală a Bulgariei - turiştii vor descoperi vestigiile bogatei sale istorii de peste 7.000 de ani, palate, cetatea medievală Tsarevets, case cu stil artectonic unic, precum şi mănăstiri.
7. Degustare de vinuri bulgăreşti. Bulgaria este descrisă ca având o tradiţie veche în ce priveşte vinificaţia, datând de pe vremea tracilor. Vinurile bune au încântat multă lume, de la cruciaţi francezi, până la fostul prim-ministru britanic Winston Churchill, care obişnuia să comande vin din Melnik, un sat din sud-vestul Bulgariei.
 

Sursa Lonely Planet//Traseu turistic în Bulgaria
În regiunile viticole, turiştii sunt invitaţi la degustări de vinuri, completate cu brânzeturi şi preparate din carne.
8. Catedrala Alexander Nevski din Sofia. Catedrala ortodoxă Alexander Nevsky, ridicată în memoria celor 200.000 de soldaţi ruşi care au murit în războiul ruso-turc (1877-1878), a fost construită în 30 ani, fiind finalizată în 1912. Locaşul de cult este un monument reprezentativ al Sofiei. Cupolele aurite sunt vizibile de la mare distanţă. Interiorul este decorat cu marmură italiană şi cu picturi murale.
9. Castelul Bran. Castelul Bran a fost inclus în topul locurilor pe care turiştii ar trebui să nu le rateze la sosirea în România.

“Exteriorul său cu aspect spectral pare un amestec din toate filmele de groază care le-aţi văzut vreodată, dar nu vă aşteptaţi să fiţi speriaţi. Legenda spune că Vlad Tepeş - sursa de inspiraţie pentru Contele Dracula - a fost închis pentru scurt timp aici, iar vizitatorii castelului au posibilitatea de a urma paşii săi printr-un labirint de curţi şi pasaje ascunse", se arată în descrierea preluată de portalul australian.
10. Schi în Munţii Pirin din Bulgaria. În Munţii Pirin există cele mai faimoase zone de schi din Bulgaria: Bansko şi Borovets.
Cu cele mai lungi pârtii situate la 2.500 m altitudine, Bansko este cunoscut pentru sezoanele prelungite de schi. Zona oferă de la restaurante rafinate şi tratamente spa, până la baruri aglomerate şi cluburi. Şi la Borovets se poate schia la 2.500 m altitudine.
Portalul australian notează că informaţiile au fost extrase din ediţia a 6-a a Lonely Planet România & Bulgaria, de Mark Baker, publicată în luna mai 2013.
Care este bugetul mediu zilnic al unui turist în România şi Bulgaria
În plus, portalul oferă şi alte câteva informaţii utile pentru turiştii care intenţionează să îşi petreacă un concediu în cele două ţări. Sunt menţionate legăturile aeriene, bugetul mediu zilnic necesar unui turist, precum şi preţuri la hoteluri şi restaurante.
Astfel, ghidul menţionează că România are legături aeriene bune cu Europa şi Orientul Mijlociu. Bugetul zilnic al unui turist australian în România este în medie de 130-350 lei sau 40-100 de dolari australieni. 
Camera dublă la un hotel de rang mediu: 100 lei pentru o persoană. O masă în "restaurante bune" costă 60 lei, pentru bilete de tren / autobuz un turist trebuie să aibă la el 30 lei, iar pentru intrarea la muzee, alţi 30 lei, se arată în ghidul publicat de portal. 
Turiştii care doresc să viziteze Bulgaria sunt sfătuiţi să îşi planifice un buget mediu zilnic de 60-120 leva sau 40-80 dolari australieni. O cameră dublă într-un hotel de rang mediu în Bulgaria costă 60-80 leva, iar masa de prânz şi cina în "restaurante decente" este evaluată la 20-30 leva de persoană.

sâmbătă, 2 martie 2013

Un vis în jurul lumii

Life & Style - Delia PATRU
Vineri, 01 Martie 2013 - 20:26


Pentru cei mai mulţi dintre noi, o călătorie în jurul lumii pare o utopie. Acest vis poate deveni realitate pentru australieni, care sunt invitaţi să îşi depună aplicaţiile pentru concursul „Biggest, baddest, bucket list“. Agenţia de turism internaţională My Destination oferă drept premiu o călătorie în jurul lumii, cu toate cheltuielile incluse. Câştigătorul va avea posibilitatea să îşi creeze propriul itinerariu, alegând un minimum de 25 de destinaţii din lumea întreagă. Excursia va include cel puţin două destinaţii pe fiecare continent. Mai mult, norocosul va primi şi suma de 50.000 de dolari. În banii de călătorie sunt incluse zborurile, biletele de tren, cazarea, diverse activităţi, dar şi 10.000 de dolari, pentru alte cheltuieli. În schimb, el trebuie să povestească pe un blog întreaga experienţă. O altă condiţie este să testeze cel puţin câte un obicei local în fiecare loc pe care îl vizitează. Cei care doresc să îşi încerce norocul trebuie să filmeze un scurt clip despre o destinaţie de vacanţă care i-a inspirat, să scrie o postare pe un blog despre cea mai interesantă experienţă dintr-o călătorie şi să adauge trei poze relevante. Aplicaţiile pot fi depuse până pe 31 martie.

luni, 14 ianuarie 2013

Austriecii, interesaţi de România ca destinaţie turistică: Au cheltuit în ţara noastră peste 52 de milioane euro în 2012


Anul trecut au vizitat România peste 218.000 de turişti austrieci, în creştere cu aproape 14% faţă de anul precedent, iar cheltuielile acestora au fost estimate la 52 milioane de euro, a declarat agenţiei MEDIAFAX Simion Giurcă, directorul Biroului de Promovare Turistică al României în Austria.
Delta Dunării (Imagine: Sorin Toma/Mediafax Foto)
Până la finele lunii noiembrie 2012 România a fost vizitată de aproximativ 200.000 de austrieci, în creştere cu 13,7% faţă de perioada similară a anului 2011, conform datelor Institutului Naţional de Statistică.
"Pe baza estimărilor pentru luna decembrie 2012, se aşteaptă ca până la finele anului 2012 să se fi depăşit 218.000 vizitatori, ceea ce înseamnă o uşoară depăşire a celui mai bun rezultat de până acum, înregistrat în 2007, cand au venit în România 217.965 de austrieci", a spus Giurcă.
Cheltuielile austriecilor în România au crescut de asemenea în primele trei trimestre ale anului trecut, cu 15,8%, ajungând la 44 milioane de euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a Austriei.
"În această sumă nu sunt incluse cheltuielile de transport. Conform estimărilor, până la finele anului volumul încasărilor va depăşi 52 de milioane de euro. România a profitat în 2012 de un raport bun de schimb euro-leu şi de nivelul mai scăzut al preţurilor, îndeosebi la serviciile de cazare", a spus Giurcă.
El estimează că trendul de creştere se va menţine şi în 2013, mai ales că anul a început cu o promovare intensă. România este ţară parteneră a celui mai important târg de turism, "Ferien Messe 2013" din Viena, manifestare care s-a desfăşurat în perioada 10-13 ianuarie. "Interesul pentru destinaţia România a fost, conform părerilor expozanţilor, peste nivelul anilor trecuţi", a mai spus Giurcă.
Austriecii sunt interesaţi în România de circuite culturale, călătorii în natură, programe de turism urban şi croaziere pe Dunare până în Delta Dunării.
sursa; mediafax.ro
 

luni, 5 noiembrie 2012

HARTA turiştilor străini care vin în România, ţara cu "un grad de unicitate în Europa". Pentru ce vin ei de fapt şi cum am putea să atragem mai mulţi

de Corina VÂRLAN Publicat la: 04.11.2012 14:50 Ultima actualizare: 04.11.2012 15:07
FOTO: Mediafax Foto/gândul.info
În primele nouă luni ale anului, turismul din România a înregistrat o creştere faţă de perioada similară din 2011, atât în ceea ce priveşte segmentul de turism intern, cât şi în ceea ce priveşte numărul sosirilor străinilor în hotelurile şi pensiunile din ţară, potrivit datelor făcute publice de către reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică (INS). Printre cei care ne-au vizitat cel mai mult ţara s-au numărat vecinii unguri şi bulgari, deşi România a reprezentat o destinaţie de vacanţă preferată şi de germani sau de polonezi.
Cu toate acestea, în prezent, potrivit specialiştilor în domeniu, există încă dificultăţi în atragerea turiştilor străini pe segmentul de masă, cum ar fi pe litoralul Mării Negre, preferat acum ca destinaţie de vacanţă de turiştii români.
De asemenea, pe viitor, o soluţie pentru accelerarea creşterii numărului străinilor care vizitează România ar putea fi reprezentată de o mai bună promovare a turismului balnear.
"Turismul intern a crescut într-adevăr bine. Mai mulţi români au preferat să îşi petreacă vacanţele în ţară. Eu zic că cea mai îmbucurătoare creştere este cea pe turismul intern, pentru că este o creştere dintr-o cifră deja mare", a declarat pentru gândul Traian Bădulescu, consultant în domeniul turismului.
"Cred că cea mai mare parte a creşterii a fost generată de boom-ul din timpul verii de pe litoral, pentru că acolo sunt sejururi mai lungi", a mai adăugat el.
Potrivit datelor făcute publice de către reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), în vârful de sezon al acestui an, mai exact în perioada iunie-august 2012, pe litoral s-a înregistrat o creştere de 20% a numărul de turişti faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

FOTO: Alexandru Mihaescu/Mediafax Foto
Ţinând cont de faptul că cea mai mare parte a locurilor de cazare din România se găsesc pe litoralul Mării Negre, circa 35% din total, Bădulescu ne-a explicat că, raportat la rezultatele obţinute la nivelul întregii ţări, se poate spune că doar acest segment a contribuit cu cel puţin 7% la creşterea generală a numărului de turişti de pe parcursul acestui an. Cu toate acestea, din cei circa 1,5 milioane de turişti care au vizitat litoralul Mării Negre în această vară, doar 10.000 au fost străini.
"A mai contribuit şi turismul balnear, care a început să îşi revină", a mai adăugat consultantul în domeniul turismului.
Cu cât a crescut faţă de anul trecut numărul de nopţi petrecute de străini în hotelurile din România
Conform datelor făcute publice de către reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică (INS), în primele nouă luni ale acestui an a crescut atât numărul sosirilor turiştilor în unităţile de cazare din România, cât şi numărul nopţilor petrecute de aceştia aici. În cazul turiştilor străini s-a înregistrat astfel o creştere de 9,8% a sosirilor, respectiv de 7,5% a înnoptărilor în hotelurile din România, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2012, numărul sosirilor înregistrate în structurile de primire turistică din ţară, precum hotelurile şi pensiunile, a crescut cu 10,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 6 milioane.
Conform metodologiei INS, sosirea unui individ într-o unitate turistică de cazare se înregistrează când o persoană este înscrisă în registrul structurii respective, pentru a fi găzduită una sau mai multe nopţi. În acest caz, se ia în considerare o singură sosire pentru fiecare turist, fără a se ţine seama de numărul de nopţi petrecute de acesta în unitatea de cazare respectivă.
Din totalul sosirilor înregistrate în primele nouă luni ale anului în curs în unităţile de cazare, 78,5% au aparţinut turiştilor români, cu 10,6% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2011, "în timp ce turiştii străini au reprezentat 21,5% dn numărul total de sosiri".

FOTO: Oana Fofiu/Mediafax Foto
Dacă în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2011, numărul turiştilor străini cazaţi în unităţile din ţară a depăşit uşor 1,17 milioane, în perioada similară a anului acesta numărul lor a fost cu 109.800 mai mare, ajungând la circa 1,29 milioane.
"Străinii vin în România pe turism cultural, turism de nişă, mai ales, pentru circuitele culturale ale României. Este o creştere bună", ne-a mai explicat Bădulescu, care a adăugat însă că "România nu atrage străini pe turism de masă unde sunt locuri multe de cazare".
Şi numărul înnoptărilor în hotelurile şi pensiunile din România a crescut în primele nouă luni ale anului 2012, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, dacă în 2011 se întregistrau 14,1 milioane de înnoptări, un an mai târziu numărul acestora a crescut cu 7,8% şi a ajuns la 15 ,2 milioane. Din total, înnoptările turiştilor străini au reprezentat 17%.
"Înnoptarea reprezintă intervalul de 24 de ore, începând cu ora hotelieră, pentru care o persoană este înregistrată în evidenţa structurii de cazare turistică şi beneficiază de găzduire în contul tarifului aferent spaţiului ocupat, chiar dacă durata de şedere efectivă este inferioară intervalului menţionat", se mai menţionează în metodologia INS. În acest caz sunt incluse şi înnoptările aferente paturilor instalate suplimentar în camerele de hotel sau de pensiune pentru care turiştii plătesc.
De ce turiştii unguri şi bulgari sunt printre cei care vizitează cel mai mult România
În primele nouă luni ale acestui an, la punctele de frontieră ale ţării s-au înregistrat peste 6,2 milioane de sosiri ale străinilor pe teritoriul României. Cea mai mare parte a lor, mai exact 94%, au fost vizitatori străini care proveneau din state europene. Din total, sosirile vizitatorilor străini ce proveneau din state membre ale Uniunii Europene au reprezentat aproape 58%.
Potrivit spuselor lui Cristian Bărhălescu, secretar de stat al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), străinii ajung în Bucureşti în mare parte pentru afaceri şi pentru turismul de tip city break, dar sunt interesaţi şi de cluburile din Capitală şi de românce.

FOTO: Razvan Lupica/Mediafax Foto
"Evoluţia pozitivă a înnoptărilor în hotelurile din Bucureşti în ultima perioadă se datorează eforturilor agenţilor economici şi evenimentelor sprijinite de MDRT, precum concertele, simpozioanele, congresele şi conferinţele, şi mai puţin turismului pentru fete frumoase, aşa cum declara recent FPTR", a declarat Bărhălescu la începutul lunii trecute, informează Mediafax.
"Străinii vin şi pentru cluburi, şi pentru fete, dar majoritatea o deţin afacerile şi turismul de tip city break. Ne bazăm pe numărul mare de intrări la Palatul Parlamentului şi la obiectivele turistice", a mai spus secretarul de stat al MDRT.
Cu puţin timp înainte de aceste declaraţii, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, declara că, de fapt, cei mai mulţi turişti străini vin în România la prietenele lor şi că aceştia sunt, în cele mai multe cazuri, germani, italieni şi spanioli.
"Din păcate, din totalul străinilor care înnoptează în hotelurile din România, peste jumătate sunt turişti de afaceri sau de evenimente. Nu vin pentru destinaţia România", a explicat pentru gândul Traian Bădulescu.
"Şi aceştia sunt turişti până la urmă, o categorie aparte, pentru că stau la hotel, consumă, dar vin pentru că au fost invitaţi la un congres, vin pentru că au o negociere sau pentru shopping.", a  mai adăugat el.
Străinii care locuiesc în state membre ale UE şi care ne-au vizitat cel mai mult ţara în perioada 1 ianuarie -30 septembrie 2012 au fost vecinii din Ungaria şi din Bulgaria ale căror sosiri la punctele de fontieră au reprezentat 32,3%, respectiv 19,7% din total.
(Click pentru a mări)

Sursă: gândul.info (date INS)
Potrivit spuselor consultantului în domeniul turismului, vecinii unguri vin în România pentru că aici există regiuni unde se vorbeşte limba maghiară şi pentru că ei nu au zone montane asemănătoare cu cele din ţara noastră, "nu au potenţialul pe care îl are din punct de vedere turistic România".
"Vin foarte mulţi turişti maghiari mai ales în zonele de turism rural. În secuime vin pentru că se vorbeşte aceeaşi limbă, în Apuseni, parţial, pentru că şi acolo există maghiari", ne-a mai explicat Bădulescu. Acesta a mai menţionat şi că ungurii vin şi în zone unde nu există persoane de etnie maghiară pentru simplul fapt că "le plac foarte mult condiţiile" din pensiunile de la noi. "Majoritatea vin pe turism cultural şi turism rural", ne-a mai spus consultantul.
Atunci când vine vorba despre bulgarii care au ajuns în primele nouă luni ale anului în România, Bădulescu susţine că aceştia nu au venit pentru a vizita ţara noastră, ci că cea mai mare parte a lor a venit în România pentru a încheia afaceri sau pentru a lua parte la diferite evenimente.
În topul vizitatorilor străini ce provin de state membre ale UE ce au ajuns în primele nouă luni în România se numără şi germanii, italienii şi polonezii, cu 9,5%, respectiv 7,2% şi 7,1% din totalul sosirilor înregistrate la punctele de frontieră.
Cum ar putea România să atragă mai mulţi turişti străini
Numărul turiştilor străini care vor vizita ţara noastră pe parcursul ultimelor luni ale acestui an ar putea să crească, potrivit specialiştilor în domeniu, dar pentru a accelera, pe viitor, această creştere va fi necesară promovarea în proporţie mai mare a anumitor segmente turistice din România.
"Eu cred că dacă nu vor fi evenimente neprevăzute, să nu fie probleme de imagine în România şi să nu fie probleme nici în Europa, o criză mult mai gravă, numărul va creşte, numai că numărul creşte din puţin", ne-a mai declarat Bădulescu.

FOTO: Marcella Dragan/Mediafax Foto
"Trebuie să ne consolidăm imaginea care ori nu există, ori nu e prea favorabilă, din păcate. Avem conace, avem pensiuni de lux, avem proprietăţi vechi restaurate unde nu trebuie să vină mulţi turişti, dar le putem vinde mai scump", ne-a explicat Bădulescu dând exemplul unor destinaţii din Suceava şi din Transilvania.
"Britanicii sunt dispuşi să dea mulţi bani să stea într-un mediu eco şi în condiţii foarte bune", a mai adăugat acesta.
Turiştii străini ar trebui atraşi şi către segmentul de masă, de exemplu, către staţiunile de la Marea Negră. "Pe litoralul românesc ne-am bucurat anul acesta că au venit de două ori mai mulţi turişti, dar asta înseamnă aproape 10.000, în loc de 4.000 - 5.000. Foarte puţin", spune consultantul în domeniul turismului.
Turismul balnear ar putea să reprezinte un avantaj pentru România
România ar putea să aibă un succes mult mai mare dacă ar încerca să îi atragă pe turişti pe segmentul montan şi pe cel balnear. "Avem bază de cazare numeroasă. Sunt hoteluri mari, cu multe locuri şi tocmai aici nu atragem mulţi turişti străini", spune Bădulescu.
"Şansa noastră este cu turismul balneo. Aici avem un grad de unicitate în Europa, doar că trebuie modernizată în continuare baza de cazare şi este necesară o promovare agresivă ", a ţinut să sublinieze acesta, adăugând faptul că "România poate atrage ca o ţară a sănătăţii, o ţară a naturii".

FOTO: Mircea Rosca/Mediafax Foto
La sfârşitul lunii septembrie a acestui an, Nicu Rădulescu, preşedintele Organizaţiei Patronatelor din Turismul Balnear (OPTBR), explica în cadrul unei conferinţe de specialitate că în România ajung anual circa 100.000 de străini care sunt interesaţi de serviciile de sănătate, cea mai mare parte a lor vizitând staţiunile balneare.
Numărul acestora este astfel de peste trei ori mai mic decât în perioada anterioară anului 1989. "În România, în staţiunile balneare merg anual circa un milion de persoane, dintre care aproximativ 100.000 sunt străini. Sunt câteva pieţe tradiţionale de pe care vin, Israel, Germania şi, mai nou, Italia", a declarat, la acea vreme, Rădulescu, potrivit Mediafax.
Preşedintele OPTBR a mai explicat şi că cea mai mare parte a turiştilor străini interesaţi de acest segment ajung la Covasna şi la Herculane pentru a se trata de probleme cardiovasculare şi pentru a beneficia de tratament împotriva reumatismului. Mai nou însă, turiştii străini vin în România şi pentru că sunt interesaţi de segmentul wellness şi spa. Astfel, ei ajung să viziteze staţiuni precum Băile Felix.
Brandul de ţară al României, pe locul 100 în lume
Conform rezultatelor unui studiu anual ce ia în considerare percepţiile globale asupra statelor lumii, pornind de la elemente precum cultura şi starea lor economică, brandul de ţară al României se află, anul acesta, pe locul 100 în top, din 118 state analizate.
În 2011, ţara noastră se afla cu o poziţie mai jos în top, locul său fiind luat acum de Algeria, în timp ce cu doi ani în urmă România ocupa locul 92 în clasament, potrivit Country Brand Index.
Conform spuselor consultantului în turism, o componentă majoră a brandului de ţară este reprezentată de brandul turistic, aproape 50%. "Dacă o ţară merge bine din punct de vedere turistic se ridică şi nivelul de trai, are o imagine mai bună, investitorii au o încredere mai mare. Noi nu avem o imagine încă. Ori nu e bună, ori nu e deloc", ne-a mai declarat Bădulescu.
"E o ţară frumoasă, dar despre care nu se ştie încă mult, nu am comunicat în afară ce avem. Nu am ştiut să avem o comunicare unitară", a mai adăugat el.
(Click pentru a mări)

Sursă tabel: Country Brand Index
"Turiştii, când merg în Italia, au în minte monumente istorice, cultură, spaghete, pizza, mare. Când se gândesc la România nu au nişte repere pozitive din punct de vedere turistic, poate doar Dracula şi Carpaţi", a ţinut să sublinieze acesta.
Vecinii bulgari şi unguri se află, în prezent, pe locurile 79, respectiv 65 ale clasamentului, după ce în ultimul an brandurile lor de ţară au pierdut nouă, respectiv cinci poziţii în top.
Pe primul loc al clasamentului celor mai apreciate branduri de ţară din lume se află Elveţia, aceasta fiind urmată apoi de Canada, Japonia şi Suedia. La polul opus, se află brandurile de ţară ale unor state precum Afganistan, Pakistan şi Somalia.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine