vineri, 5 august 2011

Drum bun, Bechtel. Americanii au luat 75% din bani pentru 30% din munca

 Drum bun, Bechtel. Americanii au luat 75% din bani pentru 30% din munca
Drum bun, Bechtel. Americanii au luat 75% din bani pentru 30% din munca In sfarsit, ministrul transporturilor a pus piciorul in prag si a renegociat contractul cu americanii de la Bechtel. Constructorul se va retrage de pe toate tronsoanele unde lucrarile n-au inceput inca si va renunta la orice fel de despagubiri. Astfel americanii vor mai realiza in Romania doar 60 de kilometri de autostrada, la un pret de doua ori mai mic.
Americanii vor finaliza lucrarile de pe tronsonul Suplacu de Barcau -Bors la un pret de 6,9 milioane de euro pe kilometru.

"Acesta va fi finalizat de catre compania Bechtel, dupa care statul roman este liber sa negocieze celelalte sase tronsoane care au ramas fara nicio pretentie din partea companiei Bechtel", a declarat ministrul Anca Boagiu.

Asta desi forma veche a contractului prevedea ca Bechtel sa primeasca despagubiri daca se reziliaza contractul.

"Evident ca nu primeste despagubiri, ce despaguiri sa primeasca", a spus la randul sau premierul Emil Boc.

Celelalte sase tronsoane vor fi scoase la licitatie in urmatorii ani de catre statul roman care nu va accepta un pret mediu mai mare de 7,2 milioane de euro pe kilometru.
Autostrada Transilvania va avea la finalizare 413 kilometri din care sunt asfaltati in momentul de fata doar 54.
Autoritatile nu se incumeta sa mai faca pronosticuri despre anul in care vom putea merge neintrerupt dintr-un capat in celalalt.

"Nu ma hazardez sa va spun lucrurile acestea pentru ca documentatia tehnica nu este gata", a mai spus Anca Boagiu.

Ambasada Statelor Unite a reactionat sec printr-un comunicat de presa. Ambasadorul apreciaza ca renegocierea contracatului este un progres in realizarea Autostrazii Transilvania.

Si cei de la Bechtel s-au rezumat tot la un comunicat prin care anunta ca: " Ministerul Transporturilor din Romania si Bechtel au ajuns la un acord preliminar privind reluarea lucrarilor la Autostrada Transilvania. Conform acordului, Bechtel va finaliza constructia a inca 60 km de autostrada pana la sfarsitul anului 2013".

Americanii au incasat pana acum de la statul roman 1,25 de miliarde de euro pentru cei 54 de kilometri finalizati.
Conform contractului, americanii ar fi trebuit sa primeasca in total de la statul roman pentru cei 413 kilometri de autostrada 2,2 miliarde de euro.

Totusi, Ministerul Transporturilor spune ca daca ar fi continuat contractul in forma sa actuala costurile totale ar fi ajuns pana la urma la 9,9 miliarde de euro.

Negocierile cu americanii au durat aproape doua luni de zile si s-au implicat direct presedintele Traian Basescu si Ambasada Statelor Unite.

Proiectul Autostrazii Transilvania a fost impartit in 8 tronsoane de constructie. Lucrarile nu au fost incepute pe 6 dintre ele, insumand 297 de kilometri, respectiv Brasov-Fagaras (53 km), Fagaras-Sighisoara (52 km), Sighisoara-Ogra (56 km), Ogra-Campia Turzii (36 km), Cluj Vest-Mihailesti (24 km) si Mihailesti-Suplacu de Barcau (76 km).
Proiectul  a inceput in 2004, in baza unui contract de 2,2 miliarde euro, pentru constructia unui traseu de 415 kilometri, dar portiunea construita pana in prezent cu finantarea statului, la sapte ani de la lansarea proiectului, depaseste cu putin 10% din traseul total.
Compania de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania avea in luna mai o datorie catre Bechtel de 90,4 mililoane euro, la care se adauga TVA in valoare de 90,3 milioane lei.


 
Drum bun, Bechtel. Americanii au luat 75% din bani pentru 30% din munca VIDEO pe www.incont.ro
Autor: Incont
Sursa: www.incont.ro  Joi, 4 August 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu