sâmbătă, 25 mai 2013

Insula Șerpilor, pământ românesc


Insula Șerpilor, pământ românesc
Situată în Marea Neagra, la 45 km NE de Sulina, mica insulă stâncoasă şi pustie, de 17 ha, a cunoscut în existenţa sa trimilenară o evoluţie tumultuoasă.
Ultimatum-urile sovietice prin care se anexau la URSS Basarabia și nordul Bucovinei din 26 iunie și, respectiv 28 iunie 1940, precum și discuțiile care au avut loc în cadrul Comisiei Mixte pentru stabilirea frontierei pe Dunăre între delegațiile română și sovietică (septembrie-octombrie 1940), nu au făcut nici o referire la Insula Șerpilor. S-a revenit astfel în ceea ce privește frontiera sudică a Basarabiei, la prevederile Tratatului de la Berlin din anul 1878, când județele Cahul și Ismail au fost anexate Rusiei. Din august 1941 până în august 1944, Insula Șerpilor s-a aflat în administrarea Comandamentului german „Schwarzes Meer”, însă la data de 28 august 1944 un detașament de marinari sovietici a ocupat Insula Șerpilor, făcând doi prizonieri germani.
La Conferința de Pace de la Paris din 29 iulie-15 octombrie 1946, delegația sovietică a prezentat, în contextul discuțiilor asupra frontierei cu România, o hartă tipărită la Moscova, la o scară foarte mică de 1/1.500.000, care cuprindea și o serie de inexactități. La insistențele delegației române, partea sovietică a schimbat harta, corectând doar inexactitățile de la granița româno-iugoslavă, lăsând de partea sovietică o serie de insule aflate pe brațul Chilia (Tătarul, Coasta Dracului, Dalerul Mare, Dalerul Mic s.a.). Insula Șerpilor, potrivit hărții mai sus amintite, rămânea în continuare României.
Tratatul de pace dintre România și Puterile Aliate și Asociate semnat la Paris în data de 10 februarie 1947, perecedea la art. 1, alineatul 2, că „frontiera sovieto-română este astfel fixată în conformitate cu Acordul sovieto-român din 28 iunie 1940…” Tratatul de pace de la Paris, spre deosebire de tratatele de la Versailles încheiate după primul război mondial, care cuprindeau în ce privește România o descriere amănunțită a granițelor, nu preciza linia de demarcație a graniței româno-sovietice. Deși acordul sovieto-român era în realitate un ultimatum (prin definiție unilateral) formulat pe baza Pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la Moscova în anul 1939, el lăsa implicit Insula Șerpilor statului român.
La data de 4 februarie 1948, prim-ministrul Republicii Populare Române, dr. Petru Groza și ministrul de externe al URSS, Viaceslav Molotov, au semnat la Moscova „Protocolul referitor la precizarea parcursului liniei frontierei de stat între România și URSS”, care, cu toate că invoca Tratatul de pace din 1947, stabilește, contrar prevederilor acestui Tratat, că „Insula Șerpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de gurile Dunării, intră în componența URSS” (art. 1, lit. b). În cursul acțiunii de delimitare pe teren a frontierei, mergându-se pe talvegul brațului Chilia, în mai multe rânduri s-a luat ca frontieră nu talvegul, ci brațe laterale pe partea dreaptă, incluzând de partea sovietică nu numai ostroavele Coasta Dracului (Tătarul mic), Dalerul mare și Dalerul mic, ci și Ostrovul Limba de la gurile brațului Chilia, ceea ce prelungea linia frontierei de la Golful Musura la sud de Insula Șerpilor, iar în procesul-verbal de descriere a traseului s-a menționat trecerea acesteia la fosta U.R.S.S. (în același mod s-au mai pierdut și insulița Maican de pe brațul Chilia). În schimb, ostroavele Tatomirului (Tătarul mare sau Tatanir) și Cernofcăi, și ele ocupate în 1944, sunt oficial recunoscute ca aparținând României, grănicerii sovietici retrăgându-se din ele.
La 23 mai 1948 are loc ultima cedare teritorială în favoarea Uniunii Sovietice: Ana Pauker semnează un proces-verbal secret în urma căruia Insula Șerpilor este cedată statului vecin de la Răsărit. Procesul-verbal nu a fost ratificat niciodată de Parlamentele României şi URSS; după destrămarea URSS, a trecut în stapânirea Republicii Ucraina.
Sursa:neamulromanescblog.wordpress.com/ napocanews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu