luni, 29 aprilie 2013

Adevărul despre comoara URIAŞĂ a evreilor. "Este o realitate oribilă care se îndreaptă către băncile din Elveţia"

de O.P.   •   29 Apr 2013   •   11:04 Comenteaza (4)
Adevărul despre comoara URIAŞĂ a evreilor. "Este o realitate oribilă care se îndreaptă către băncile din Elveţia" 442
Evreii vor să pună din nou mâna pe averile care le-au fost furate în timpul celui De-al Doilea Război Mondial şi despre care se crede că încă mai sunt ascunse în Banca Federală din New York şi Banca Angliei.

În cadrul Congresului Mondial al Evreilor s-a vehiculat ideea că aurul provenea de la evreii ucişi, cărora le-au fost topite plombele din dinţi. Deşi pare un scenariu greu de crezut, nu este şi imposibil, iar atenţia oamenilor care au studiat acest fenomen se îndreaptă şi către băncile din Elveţia, care au cooperat cu naziştii în perioada Războiului.

Mai mult, autorităţile din Zurich au ţinut ascunse scrisori şi relatări ale evreilor, scrise de aceştia în timpului Holocaustului.

Însă complotul lor cu naziştii nu s-a oprit aici. Elveţienii au colaborat cu oamenii lui Hitler şi după terminarea Războiului, ţinând în continuare ascunse comorile evreilor.

Unde se opresc teoriile conspiraţiei şi unde începe adevărul? Nimeni nu poate şti cu exactitate, însă sunt voci care implică şi Guvernul Americii şi chiar Vaticanul în această problemă spinoasă.




sursa; antena3.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu