miercuri, 7 ianuarie 2015

M.R.Ungureanu va fi anchetat în afacerea Gojdu. Pe când şi pentru renunţarea la tezaurul de la Moscova?

MRU-vrea-alianţă-de-dreapta
Mihai Răzvan Ungureanu, ajuns ministru al Afacerilor Externe a fost însărcinat să poarte discuţii cu Guvernul maghiar în vederea cedării acestei averi. Acesta a semnat un acord prin care ceda averea Gojdu în favoarea Ungariei, care a naţionalizat această avere în anul 1952. Prin acest acord pretenţiile din partea României asupra acestei averi urmau să fie închise. Complexul acestui om este evaluat la peste un miliard de dolari, titrează DC News.
Acordul dintre București și Budapesta prevedea înființarea unei fundații publice, “Emanuil Gojdu”, la Budapesta, care urma să fie cofinanțată de cele două state semnatare. Conform acordului, cu fondurile alocate de cele doua guverne, fundația putea să-și mărească patrimoniul cu imobilele din Curțile Gojdu, renovate de o companie privată. Fundația publică trebuia să răscumpere pe bani de la buget bunurile Gojdu și să selecteze bursieri atât români, cât și maghiari. De prevederile ordonanței nu putea uza însă tocmai romanii din Transilvania, cârora Emanoil Gojdu le-a lăsat lor și românilor din Ungaria moștenire averea sa. Totodată, ordonanța încalcă dreptul la proprietate, la moștenire și la libertatea cultelor religioase Fundației “Emanuil Gojdu” din Sibiu, înființată în 1996. Noua Fundație Gojdu urma să se supună legislației ungare. Prin punerea în aplicare a acestui acord, prin actul de răscumpărare a unor bunuri care aparțin de drept Fundației Gojdu, România recunoaște de facto naționalizarea maghiară din 1952. În prezent, legislația maghiară nu are nici o prevedere cu privire la bunurile deținute de fundațiile private, ceea ce va face aproape imposibilă orice fel de recuperare a bunurilor lăsate românilor de Emanuil Gojdu.
gojdu
Emanuil Gojdu, un ardelean, ajuns la Budapesta cu o avere impresionantă, construieşte în centrul capitalei Ungariei un complex, deţine o proprietate uriaşă, dă burse unor tineri ce devin mari personalităţi ale societăţii româneşti şi vrea, prin testamentul făcut cu 3 luni înainte de a muri, ca toate proprietăţile sale să fie folosite de către statul român şi în mod special de Biserica Ortodoxă Română. Fostul secretar de stat şi premier M.R.Ungureanu va fi anchetat în afacerea Gojdu. Pe când şi pentru renunţarea la tezaurul de la Moscova?
“Miercuri, în şedinţa de guvern, vom avea o notă din partea Ministerului de Externe referitoare la situaţia actuală. În baza celor constatate, fie vom solicita Parlamentului dacă poate să facă o comisie de anchetă, fie Corpul de Control sau alte instituţii ale statului pot investiga. Din acest motiv îmi doresc ca dl Ungureanu să nu mai ocupe niciodată o funcţie publică, nici măcar de senator”, a declarat Ponta la Antena 3. Şi Crin Antonescu s-a arătat revoltat de această afacere, amintind că nici senatorii PNL nu au votat ordonanţa promovată de MRU, ministru în Cabinetul Tăriceanu.
Logo

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu