Dedic aceasta poezie bunicului meu, Mircea Cercelaru. Din pacate, limbajul scris sau vorbit este limitativ, nu poti sa transpui in cuvinte tot ce simti; cuvintele pot deseori ceda sub greutatea anumitor sentimente...

"Suflet drag şi mult iubit,

Ai plecat, ne-ai părăsit,

Regăsind pe altcineva,

Care dorul tău-l avea.

Mi-aş dori să fii cu mine,

Să îmi spui că va fi bine...

Chiar şi dacă nu mai eşti,

Tu în suflet îmi trăieşti,

Şi de acolo n-ai să pleci,

Căci vei locui pe veci.

Nu ca simplu lut de vară,

Ci senin, făr’ de povară...

Suntem pe al tău drum,

Mi se spune des acum.

Pentru toţi e un sfârşit

Aşa cum ne-a fost ursit.

Dar eu ştiu...daca vroiai,

Tu pe moarte o infrangeai.

Omul este ca un vrej,

În al vieţii val-vârtej...

Turn, regină şi nebun,

Aruncaţi într-un ceaun,

Râde soarta şi destinul...

De-al nostru chin continuu.

Dorul mi-este ca un spin,

Amintirea-ţi, un suspin.

Tristeţea e armură grea,

Topită peste pielea mea.

Mă tot gândesc adesea...

Voi învinge eu sau ea?"

"Trecem noi si peste asta!"(C.M.)