Vulturii pleşuvi ai lui Ponta şi hienele de opoziţie
Dacă la Podgorica am văzut sute de muntenegreni adunaţi în câteva ore să doneze sânge şi demnitari mobilizaţi în crucea nopţii, la Bucureşti am asistat la două situaţii extreme, etalate de triste animale politice care nu au ezitat să se hrănească cu mirosul de mort. O reacţie de pechinezi care latră fără noimă, din partea PDL, şi o reacţie de manelişti care îşi schelălăie valoarea, din partea Guvernului.
Mai întâi, la Bucureşti, au apărut hienele. Titulatura a fost găsită de premierul Victor Ponta şi le-a fost lipită de frunte opozanţilor din PDL, precum şi satelitului lor, Mihai Răzvan Ungureanu. În cea mai atipică formă de opoziţie din ultimii 20 de ani, PDL şi sateliţii săi politici se trezesc vorbind exact când nu este cazul. În rest, pe probleme economice sau politice, ei tac.
Hienele au apărut însă mai devreme, pentru că în România de astăzi opoziţia face de obicei năniţă şi mârâie abia când cineva îi dă un ghiont. Hiene au fost şi români cu minte puţină, care au umplut internetul cu pretenţii absurde din partea autorităţilor, dar şi oameni mai de vază, precum un cunoscut patron de televiziune şi totodată presupus analist politic, care şi-a transformat angajaţii din studioul tv în praştie de tras cu pietre în Guvern. Reacţie inadmisibilă a Guvernului a spus şeful analist? Facem, boss, o ştire şi lătrăm aşa până zici matale stop.
Marele of al hienelor: de ce juca premierul Ponta baschet, în timp ce în Muntenegru un autocar plin cu pensionari români se făcea praf într-o prăpastie? De ce şeful diplomaţiei româneşti, Titus Corlăţean, dormea în ghete şi s-a trezit – ţineţi-vă bine, abia la 4 ore după accident să comunice cu poporul? De ce nu s-a dus el, ministrul de Externe, la accident, la faţa locului?
Câteva răspunsuri pentru adepţii acestei abordări. Pentru că iniţial nici măcar autorităţile din Muntenegru nu au ştiut că autocarul era din România, crezând că e din Ucraina. Pentru că autorităţile comunică oficial abia când au informaţii confirmate oficial de omologii lor din alte state. Pentru că, la un accident de o asemenea anvergură, este greu să confirmi rapid identităţi şi număr de victime. În fine, pentru că pur şi simplu nu conta dacă un comunicat de presă era scris cu o oră sau două mai devreme sau dacă Victor lua cina cu Daciana. Acei oameni tot morţi şi grav răniţi ar fi rămas, iar soarta lor ar fi depins în primă fază tot de muntenegreni, nu de români.
De altfel, nu îmi aduc aminte ca, în cazul accidentului rutier din Ungaria, din 2011, în care 15 români au murit stâlciţi într-un microbuz care circula ilegal, domnul premier Emil Boc sau domnul ministru de Externe Teodor Baconschi, de la PDL, să fi mers să închidă sacii cu cadavre la faţa locului, aşa cum pretind acum să o fi făcut cei din USL.
În scurt timp, la Bucureşti s-a sărit însă în extrema cealaltă: cea de PR de inspiraţie comunistă, în care tovarăşul secretar-general dă un pic din mână nervos, iar şefii de la judeţ încep să forfotească, cu mânecile suflecate şi cravata lărgită, ca să miroasă a muncă şi a dedicaţie.
În locul hienelor, a apărut escadrila de vulturi pleşuvi coordonată de premierul Victor Ponta şi divizia sa de PR. Victor Ponta a preluat în forţă frâiele Celulei de Criză de la MAE, a vorbit poporului şi a dat indicaţii miniştrilor de resort, pentru că, vezi bine, sărmanii nu ştiau ce au de făcut. Titus Corlăţean, ministrul de Externe, şi-a anulat participarea la o reuniune a miniştrilor de Externe din UE, la Luxemburg, şi a plecat spre Podgorica, nu se ştie de ce, pentru că în afară de a da mâna cu oficialii şi a trece pragul spitalului nu a făcut.
Cele mai penibile roade ale acestei acţiuni de PR politic s-au văzut astăzi, pe pista Bazei Aeriene 90 de la Otopeni. Un ministru al Apărării, Mircea Duşa, şi un ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, orbecăind în jurul aeronavei militare care aducea la Bucureşti primii 11 răniţi grav, ca nişte găini decapitate, fără să îşi afle rostul. Însă amândoi îmbrăcaţi identic, doar în pantaloni negri de stofă, cămaşă albă şi cravată. Că doar muncim pe teren, tovarăşi, nu stăm ascunşi în spatele birourilor, în timp ce mor pensionari nevinovaţi în vacanţă. Au lipsit doar mânecile suflecate.
Premiul special la această acţiune de PR, la care o garnitură de sos de lămâie era recomandată pentru a tăia greaţa, îl poate primi neîndoielnic ministrul liberal al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu: dumnealui a anunţat, vrednic pionier, că va merge neîntârziat la spitale, să verifice starea paturilor şi stocurile de medicamente. Să nu lipsească ceva, domn’ premier!
Cu ce a ajutat concret toată această tropăială a oficialilor de la Bucureşti? De ce este nevoie ca un ministru de Externe să se deplaseze la faţa locului într-un caz de accident rutier? Este dumnealui în măsură să accelereze procedurile legale, mai mult decât o pot face ambasadorul şi consulii români din Muntenegru?
De ce este nevoie ca doi miniştri să facă pe trepăduşii la roata avionului? Au ei capacităţi nebănuite de tămăduire a rănilor grave sau ştiu ei să monteze o targă în ambulanţă? Eugen Nicolăescu a reuşit măcar să-şi facă meseria de bază, cea de contabil: a numărat în direct, la televizor, autospecialele care plecau cu răniţii către spitale.
Răspunsul este unul singur: ca să dea bine la televizor şi să închidă gura hienelor.
În tot acest timp, televiziunile de partid şi de interes au putut filma nu doar acest trist desant politic asupra unei tragedii, ci şi lucrurile care chiar au contat. Că avem un secretar de stat pe nume Raed Arafat care a ajuns din nou primul în mijlocul faptelor, pentru că este un om care chiar putea să ajute şi să coordoneze cu mânecile suflecate toată această acţiune de repatriere. Că avem un serviciu de urgenţă, cu tot ce implică el, de la Poliţie la ambulanţe, de la Armată la pompieri, care funcţionează în teren.
Faţă de criza ostaticilor din Algeria, când guvernul Ponta a reacţionat execrabil, bâlbâindu-se în public, acum situaţia de criză a fost ţinută în frâu corect. E drept, provocarea nu a mai fost la fel de mare ca cea din deşertul african, pentru că vieţile românilor scăpaţi din prăpastie erau în mâinile unor medici din Muntenegru, nu într-ale unor terorişti al Qaeda.
În spirit manelist însă, oficialii de la Bucureşti nu s-au putut abţine să îşi arate valoarea, ca să moară duşmanii de ciudă. Duşmani politici care, din păcate, nu prea mai mişcă în aceste zile decât în zvâcniri penibile.
PENTRU COMENTARII VĂ AŞTEPT ŞI PE PAGINA DE FACEBOOK ANDREI LUCA POPESCU
Andrei Luca Popescu este reporter special al ziarului Gândul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu