Megacorupţia pe care nu o vede nimeni
EconomieIstoria ne arată că marile crize economice nu sunt numai rezultatul istovirii randamentelor vechilor tehnologii, dar şi o consecinţă a decăderii morale a societăţii. Ce am văzut până acum în cărţi despre căderea imperiilor vom experimenta pe pielea noastră în următorii (zeci de?) ani. Generalizarea minciunii şi criza morală împing civilizaţia occidentală către un marasm economic. România nu va putea să lipsească din cazanul cu smoală al purificatoarei crize globale. Pentru noi, circumstanţele sunt agravante. De fapt, degringolada socială şi economică din ultimii 20 de ani are drept principală cauză tocmai climatul generalizat de necinste.
Cuţitul a fost învârtit încă o dată în rană săptămâna trecută de Steven van Groningen, preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini (CIS) şi al Raiffeisen Bank România, care a rostit un adevăr: mediul de afaceri românesc este mult prea corupt. Ceea ce ştiam despre autorităţile publice - ni s-a amintit - este la fel de adevărat şi pentru sectorul privat. „Trebuie să avem toleranţă zero pentru corupţie“, a mai spus reprezentantul uneia dintre primele bănci din România.
Cum îi dăm dreptate, o spunem din capul locului că totul trebuie să înceapă cu băncile. Pentru că, dacă mediul de afaceri este corupt, băgăm de seamă că nucleul dur al acestuia - sistemul bancar - trebuie să fie şi principalul focar al corupţiei. Şi chiar este! Pentru că nu este încrengătură mai bolnăvicioasă în economia românească decât cea dintre stat şi băncile comerciale.
De la declanşarea crizei, băncile au fost beneficiarele de necontestat ale deciziilor de stat. Aşa se face că se regăsesc prea puţin pe nota de plată de după spargerea bulei creditării pe care tot ele au creat-o. Garanţiile guvernamentale din programul „Prima Casă“, îndatorarea la FMI şi Comisia Europeană cu 20 de miliarde de euro pentru a contrabalansa indicatorul deteriorat de bănci al datoriilor externe pe termen scurt, apărarea cursului de schimb de către BNR pentru ca deprecierea leului să nu conducă la o deteriorare şi mai mare a portofoliilor de credite, reducerea la cerere a rezervelor minime obligatorii, pasivitatea băncii centrale faţă de artificiile contabile menite să ascundă creditele neperformante sunt toate măsuri care s-au luat în folosul sistemului bancar şi în detrimentul unei societăţi care face eforturi de ajustare.
La acestea trebuie să adăugăm relaţia ciudată - atipică pentru pieţele libere - dintre bănci, BNR şi Ministerul Finanţelor în finanţarea deficitului bugetar. Mecanismul de creaţie monetară pus la punct în acest triunghi generator de inflaţie aşază povara corecţiilor necesare pe umerii celor mai amărâţi dintre români atunci când pierderile ar trebui asumate în primul rând de băncile care au umflat balonul creditării. Aici este şi cea mai gravă componentă a corupţiei româneşti, statul permiţând băncilor să taxeze ilegal populaţia prin intermediul creaţiei monetare şi al inflaţiei.
Mezalianţa dintre băncile cu brand occidental şi oligarhia locală a funcţionat perfect, creditul fiind direcţionat preferenţial. În plus, însuşi modelul de business al băncilor româneşti a fost unul cămătăresc, bazat pe necinste, creând redistribuţie masivă de resurse. Numărul mare al creditelor neperformante este acoperit din plăţile efectuate suplimentar de bun-platnici. Acest lucru nu numai că este neeconomic, dar este şi profund imoral.
Într-un moment în care mişcarea „Occupy Wall-Street“ capătă anvergură la nivel internaţional este şi timpul să ne gândim la rolul băncilor în economia naţională. Protestatarii din SUA şi din întreaga lume au pus diagnosticul corect al crizei: aceasta a rezultat dintr-o supraîndatorare stimulată de instituţiile de credit. Volumul datoriilor a crescut oneros, iar sistemul ce permite băncilor să realizeze creaţie monetară este el însuşi corupt.
Ne-am obişnuit ca dictaturi din ţări bananiere să dreneze banul public şi să fie veritabile focare de corupţie. Criza actuală lasă însă să se vadă că nu a fost corupţie mai mare decât în modelul fascist al încrengăturii dintre state şi corporaţiile bancare, care a permis jefuirea pe scară largă a resurselor şi punerea jugului datoriilor pe zeci şi sute de milioane de oameni.
Din păcate, tranziţia a dus România de la socialism nu către capitalism, ci tocmai către acest model corupt care pune băncile într-o poziţie de forţă faţă de ceilalţi actori economici, iar piaţa creditului distorsionează toate celelalte pieţe. Dacă până acum s-a vorbit de mica şi marea corupţie, este timpul să ne îndreptăm atenţia asupra acestei megacorupţii sistemice. „România este percepută ca fiind coruptă şi are efect asupra investitorilor şi de aceea este foarte important să arătăm că facem paşi vizibili în lupta împotriva corupţiei“, a zis Steven van Groningen. Nu ar fi rău să pornim curăţenia chiar din curtea băncilor şi de la sistemul monetar.
Cuţitul a fost învârtit încă o dată în rană săptămâna trecută de Steven van Groningen, preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini (CIS) şi al Raiffeisen Bank România, care a rostit un adevăr: mediul de afaceri românesc este mult prea corupt. Ceea ce ştiam despre autorităţile publice - ni s-a amintit - este la fel de adevărat şi pentru sectorul privat. „Trebuie să avem toleranţă zero pentru corupţie“, a mai spus reprezentantul uneia dintre primele bănci din România.
Cum îi dăm dreptate, o spunem din capul locului că totul trebuie să înceapă cu băncile. Pentru că, dacă mediul de afaceri este corupt, băgăm de seamă că nucleul dur al acestuia - sistemul bancar - trebuie să fie şi principalul focar al corupţiei. Şi chiar este! Pentru că nu este încrengătură mai bolnăvicioasă în economia românească decât cea dintre stat şi băncile comerciale.
De la declanşarea crizei, băncile au fost beneficiarele de necontestat ale deciziilor de stat. Aşa se face că se regăsesc prea puţin pe nota de plată de după spargerea bulei creditării pe care tot ele au creat-o. Garanţiile guvernamentale din programul „Prima Casă“, îndatorarea la FMI şi Comisia Europeană cu 20 de miliarde de euro pentru a contrabalansa indicatorul deteriorat de bănci al datoriilor externe pe termen scurt, apărarea cursului de schimb de către BNR pentru ca deprecierea leului să nu conducă la o deteriorare şi mai mare a portofoliilor de credite, reducerea la cerere a rezervelor minime obligatorii, pasivitatea băncii centrale faţă de artificiile contabile menite să ascundă creditele neperformante sunt toate măsuri care s-au luat în folosul sistemului bancar şi în detrimentul unei societăţi care face eforturi de ajustare.
La acestea trebuie să adăugăm relaţia ciudată - atipică pentru pieţele libere - dintre bănci, BNR şi Ministerul Finanţelor în finanţarea deficitului bugetar. Mecanismul de creaţie monetară pus la punct în acest triunghi generator de inflaţie aşază povara corecţiilor necesare pe umerii celor mai amărâţi dintre români atunci când pierderile ar trebui asumate în primul rând de băncile care au umflat balonul creditării. Aici este şi cea mai gravă componentă a corupţiei româneşti, statul permiţând băncilor să taxeze ilegal populaţia prin intermediul creaţiei monetare şi al inflaţiei.
Mezalianţa dintre băncile cu brand occidental şi oligarhia locală a funcţionat perfect, creditul fiind direcţionat preferenţial. În plus, însuşi modelul de business al băncilor româneşti a fost unul cămătăresc, bazat pe necinste, creând redistribuţie masivă de resurse. Numărul mare al creditelor neperformante este acoperit din plăţile efectuate suplimentar de bun-platnici. Acest lucru nu numai că este neeconomic, dar este şi profund imoral.
Într-un moment în care mişcarea „Occupy Wall-Street“ capătă anvergură la nivel internaţional este şi timpul să ne gândim la rolul băncilor în economia naţională. Protestatarii din SUA şi din întreaga lume au pus diagnosticul corect al crizei: aceasta a rezultat dintr-o supraîndatorare stimulată de instituţiile de credit. Volumul datoriilor a crescut oneros, iar sistemul ce permite băncilor să realizeze creaţie monetară este el însuşi corupt.
Ne-am obişnuit ca dictaturi din ţări bananiere să dreneze banul public şi să fie veritabile focare de corupţie. Criza actuală lasă însă să se vadă că nu a fost corupţie mai mare decât în modelul fascist al încrengăturii dintre state şi corporaţiile bancare, care a permis jefuirea pe scară largă a resurselor şi punerea jugului datoriilor pe zeci şi sute de milioane de oameni.
Din păcate, tranziţia a dus România de la socialism nu către capitalism, ci tocmai către acest model corupt care pune băncile într-o poziţie de forţă faţă de ceilalţi actori economici, iar piaţa creditului distorsionează toate celelalte pieţe. Dacă până acum s-a vorbit de mica şi marea corupţie, este timpul să ne îndreptăm atenţia asupra acestei megacorupţii sistemice. „România este percepută ca fiind coruptă şi are efect asupra investitorilor şi de aceea este foarte important să arătăm că facem paşi vizibili în lupta împotriva corupţiei“, a zis Steven van Groningen. Nu ar fi rău să pornim curăţenia chiar din curtea băncilor şi de la sistemul monetar.
• Adrian Panaite -
curierulnational.ro
curierulnational.ro
sursa; gazeta de sud
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu