Iubirea este arhitectul universului.
Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte şi florile vieţii tale înfloresc singure.
Iubirea este strălucirea care preschimbă praful vieţii cotidiene într-o ceaţă aurie.
Iubirea este o forţă care transformă şi face ca sufletul omului să fie mai bun.
Cât timp iubeşti, ierţi.
Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El.
Iubirea este ceva atât de deosebit încât n-o poţi ascunde, unde există, nici s-o simulezi, acolo unde nu există.
Iubirea este bucuria de a face altora bucurie.
Iubirea este o forţă. Nu este un rezultat; este o cauză.
Iubirea este cea mai frumoasă muzică din partitura vieţii. Fără ea, ai fi un etern afon în corul imens al omenirii.
Iubirea este suprema lege a universului: lege misterioasă care guvernează şi orânduieşte totul, de la atomul neînsufleţit până la fiinţele raţionale: de la ea pleacă şi spre ea converg, ca spre un centru de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre.
Iubirea? Ce-i iubirea? se gândea el. Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o particică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.
Iubirea este viaţă. Şi dacă îţi lipseşte iubirea, îţi lipseşte viaţa.
Iubirea este una din nevoile fundamentale ale fiinţei noastre.
Iubirea este şi libertatea de a călători prin sufletul nostru.
Iubirea este cea mai mare forţă a omenirii şi totuşi este cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui.
Iubirea este coloana care susţine lumea să nu se prăbuşească… şi să se stingă pentru totdeauna. Un capăt se sprijină în inima Pământului, celălalt se înalţă şi se pierde în nesfârşitul Universului.
Iubirea este cea mai limpede oglindă-n care-l vezi pe Dumnezeu.
Iubirea este o stare în care fericirea altei persoane este esenţială pentru a ta.
Iubirea este singura forţă capabilă să transforme un inamic într-un prieten.
Iubirea este singura modalitate de a înţelege altă fiinţă umană în miezul cel mai adânc al personalităţii sale.
Iubirea nu se poate defini într-o singură formulă, fiindcă nimeni nu iubeşte identic.
Iubirea este o comoară fără de preţ, cu care poţi dobândi o lume întreagă, care-ţi îngăduie să răscumperi nu numai păcatele tale, dar şi pe ale altora.
Iubirea este cea mai mare dintre tristeţile umane, deoarece este efortul suprem pe care omul îl încearcă pentru a ieşi din singurătatea fiinţei sale lăuntrice.
Iubirea nu este ceea ce crezi tu; nu este această violentă năzuinţă a tuturor simţurilor către o făptură vie; este aspiraţia sfântă către necunoscut a celei mai subtile părţi din sufletul nostru.
Iubirea este un legământ al omului cu cosmosul.
Iubirea este flacăra pe care zeii o invidiază la muritori.
Iubirea este posibilitatea de exprimare a divinităţii din om
= sosit prin posta electronica =
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu