duminică, 3 august 2014

Suntem pregătiţi să facem cunoştinţă cu extratereştrii? Nici vorbă: ignoranţa şi religia ne-ar sta în cale, crede un cercetător

08.05.2014 |
3 Comentarii
Nu suntem pregătiţi să facem faţă contactului cu o civilizaţie extraterestră: ignoranţa şi religia ar putea reprezenta obstacole majore, crede un psiholog.     (Foto: Shutterstock.com) + zoom Suntem pregătiţi să facem cunoştinţă cu extratereştrii? Nici vorbă: ignoranţa şi religia ne-ar sta în cale, crede un cercetător
Galerie foto (1)
Gabriel De la Torre, un om de ştiinţă de la Universitatea din cadiz, Spania, crede că omenirea nu ar putea face faţă şocului produs de o eventuală întâlnire cu o civilizaţie extraterestră: un sondaj în rândul studenţilor din Spania, Italia şi SUA sugerează că nivelul general de ignoranţă şi puternica influenţă a religiei ne-ar împiedica să ne adaptăm cu succes unei astfel de situaţii.
Deşi căutarea vieţii extraterestre este una dintre preocupările majore ale ştiinţei în ziua de azi, mulţi sperând să descopere chiar civilizaţii ale unor fiinţe inteligente de pe alte planete, o analiză rapidă a mentalităţilor oamenilor pare să arate că nu suntem nici pe departe pregătiţi să facem faţă unei asemenea descoperiri.
Aceasta este concluzia la care a ajuns Gabriel de la Torre, profesor în cadrul Departamentului de Psihologie al Universităţii din Cadiz şi participant la proiecte ştiinţifice legate de explorarea spaţiului cosmic (printre altele, a luat parte la proiectul Mars 500 al ESA  - simularea unei misiuni pe Marte).
El a trimis unui  număr de 116 studenţi din Spania, SUA şi Italia un chestionar împărţit în 5 secţiuni: credinţe religioase, mediu, cunoştinţe despre spaţiul cosmic, activităţi zilnice şi opinii asupra problemei vieţii.
Profesorul a explicat că a recurs la studenţi deoarece din rândul acestora se recrutează viitorii politicieni, oameni de ştiinţă, factori de decizie, aşa că e important să aflăm nivelul lor de cunoaştere.
Printre întrebări se numărau unele precum:
  • cât de probabil este să existe viaţă pe alte planete, după părerea voastră?
  • în ce an au ajuns oamenii pentru prima dată pe Lună? 
  • care e cea mai mare planetă din Sistemul Solar?
Rezultatele au fost dezamăgitoare: studenţii nu au un nivel foarte bun al cunoştinţelor ştiinţifice în general şi despre spaţiul cosmic în special. 
De pildă, doar 82% dintre studenţi ştiau că primul om a păşit pe Lună în 1969, dar 72.8% credeau în existenţa îngerilor şi a demonilor.
O altă concluzie a fost că în general, convingerile religioase sunt puternice; deşi aceasta nu e neapărat o problemă, profesorul e de părere că religia ar putea influenţa opiniile şi reacţiile oamenilor în cazul în care ar fi confruntaţi cu un eveniment major de genul contactului cu o civilizaţie extraterestră.
Dar ceea ce e mai grav şi ar putea fi un obstacol major în abordarea cu succes a contactului cu civilizaţii extraterestre este lipsa de înţelegere şi preţuire faţă de propria noastră planetă şi de locul pe care îl ocupăm în Univers, crede profesorul De la Torre.
„Nu suntem pregătiţi să stăm de vorbă cu extratereştrii deoarece conştiinţa globală nu este îndeajuns de dezvoltată în populaţia Terrei”, spune el.
Oamenii tind să se concentreze asupra problemelor vieţii lor de zi cu zi, nefiind îndeajuns de conştienţi de ceea ce se află în jurul lor. Fără o conştiinţă globală asupra stării planetei, întâlnirea cu o altă civilizaţie – care ar putea fi foarte diferită de a noastră, fizic, mental, social, chiar moral – ar fi extrem de greu de suportat, crede psihologul.
„Desigur, unii oameni sunt pregătiţi pentru aşa ceva, dar pentru noi, oamenii, ca specie, cred că ar fi un şoc imens”, spune el.
Sursa: Mail Online

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu