joi, 6 februarie 2014

RAPORT incredibil al Curţii de Conturi, care arată DEZASTRUL de la CNADNR. Ce se face cu banii de autostrăzi


de O.P.   •   06 Feb 2014   •   05:38 Comenteaza


RAPORT incredibil al Curţii de Conturi, care arată DEZASTRUL de la CNADNR. Ce se face cu banii de autostrăzi 442

Un raport al Curţii de Conturi demonstrează încă o dată risipa mare de bani publici de la Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi şi ne dă o posibilă explicaţie pentru lipsa autostrăzilor din ţara noastră.

Jurnaliştii de la Gândul scriu că angajaţii companiei au primit ilegal în anul 2012  prime în valoare de 33 de mii de lei şi sporuri pentru ore suplimentare în valoare de 184 de mii de lei. Acestea au fost acordate în condiţiile în care bugetul cheltuielilor de personal fusese depăşit deja în acel an.

Şi asta nu e tot. Curtea de Conturi a mai descoperit că veniturile CNADNR nu erau înregistrate în totalitate, iar veniturile proprii erau foarte scăzute. De exemplu, CNADNR a încasat în acel an doar 22 la sută din valoarea amenzilor aplicate şoferilor pentru lipsa rovinietei.

Potrivit raportului Curţii de Conturi, CNADNR a mai fost prejudiciată  cu peste 70 de milioane de lei şi în  cazul încheierii unui contract cu firma franceză Colas pentru construcţia autostrăzii Cernavodă-Constanţa, tronsonul Cernavodă-Medgidia.

Risipa a continuat şi în cazul contractului cu Astaldi - Max Boegl pentru autostrada Cernavodă-Medgidia. CNANDR a cheltuit nejustificat 625 de mii de lei pentru identificarea şi asanarea şantierului de orice muniţii, mai susţine Curtea de Conturi. 

http://www.antena3.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu