sâmbătă, 20 iulie 2013

TERILE NEBĂNUITE ale ochelarilor de la Google
Vineri, 19 Iulie 2013, 16:20
55 vizite - 0 comentarii

DISTRIBUIE PE GOOGLE+
click pe poza: FOTO (1)


Fie că este vorba de recunoaştere facială sau de realizarea unei fotografii printr-o simplă mişcare a ochiului, hackerii dovedesc că este posibil să reinventezi ochelarii Google într-o serie de variante creative.
„Practic, ceea ce dezvolt eu este un sistem de operare alternativ care funcţionează cu Google Glass, dar care nu este controlat de Google“, spune Stephen Balaban, un hacker stabilit în centrul tehnologiei, la Palo Alto, California.
El intenţionează să facă din Google Glass tot felul de lucruri la care dezvoltatorii Google nici nu s-au gândit când au creat produsul. Una dintre cele mai mari îngrijorări cu privire la ochelarii Google este faptul că proliferarea acestor computere ce se montează la ochi, echipate cu camere video inteligente, vor eroda fundamental intimitatea oamenilor.
 

 

Google a încercat să vină în întâmpinarea acestor temeri prin dezvoltarea ochelarilor într-o manieră care să permită oamenilor din jurul dispozitivului să realizeze când şi cum sunt aceştia utilizaţi. Spre exemplu, pentru a face o fotografie cu Google Glass trebuie dată o comandă vocală sau e nevoie de o lovitură scurtă la tâmplă pentru a activa ecranul.

Dar hackerii demonstrează că este posibil să remodeleze aceşti ochelari. În acest proces, ei au pus Google într-o poziţie ciudată. Compania trebuie să le accepte talentul creativ dacă vrea să construiască un ecosistem în jurul noului său dispozitiv, care ar putea ca într-o bună zi să atragă milioane de consumatori. Dar în acelaşi timp, Google vrea să domine utilizarea ochelarilor sau să sperie politicienii care ridică întrebări despre violarea intimităţii.

Astfel, când Balaban a anunţat pentru prima oară că a dezvoltat o aplicaţie care permite utilizarea Google Glass pentru recunoaştere facială, reacţia Google a fost dură. Compania a anunţat că nu va sprijini programe pe Glass care să facă posibilă recunoaşterea facială – şi şi-a modificat în consecinţă termenii şi condiţiile de utilizare pentru interzicerea acestei funcţii. Dar asta nu a împiedicat tehnicienii precum Balaban să dezvolte oricum aceste servicii.

Michael DiGiovanni a creat Winky, un program care permite utilizatorilor Google Glass să facă fotografii clipind.

Decizia Google de a oferi primele o mie de perechi de ochelari hackerilor a fost intenţionată. Câna aceştia au pus mâinile pe ochelari i-au stricat şi i-au desfăcut în bucăţele, tocmai pentru a explora noi moduri în care pot fi utilizaţi sau pentru a afla cum se poate abuza de ei. Dar unele probleme ridicate de Google Glas nu pot fi întâmpinate numai printr-o simplă rezolvare tehnică.

Ryan Calo, un profesor de drept de la University of Washington specializat în tehnologii noi, sugerează că gadgeturi precum Google Glass sau dronele civile ar putea aprinde discuţiile şi dezbaterile legale de intimitate în era digitală. Calo consideră că aceste conversaţii au fost întârziate deja prea mult.

 

Autor:    Capital
Sursa:   www.capital.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu