marți, 30 aprilie 2013

Puterea credinţei i-a lăsat pe oamenii de ştiinţă fără cuvinte. "Asta se întâmplă când crezi în Dumnezeu"

de O.P.   •   30 Apr 2013   •   08:58 Comenteaza (5)
Puterea credinţei i-a lăsat pe oamenii de ştiinţă fără cuvinte. "Asta se întâmplă când crezi în Dumnezeu" 442
Pacienţii care cred în Dumnezeu răspund mai bine la tratamentele psihiatrice pe termen scurt, conform unui nou studiu coordonat de David Rosmarin, profesor de psihiatrie la Harvard Medical School din Boston, informează LiveScience.com, citat de Agerpres.

"Am descoperit că pacienţii mai credincioşi aveau rezultate mai bune în urma tratamentelor, simţindu-se mai bine cu propria persoană şi suferind mai puţin de depresii şi stări de anxietate", a precizat Rosmarin pentru LiveScience.

În cadrul studiului au fost monitorizaţi 159 de pacienţi din cadrul programului Behavioral Health Partial Hospital desfăşurat la spitalul McLean din Belmont, Massachusetts. Aceşti pacienţi primeau tratament pentru diferite afecţiuni de ordin psihiatric, printre care şi depresia şi anxietatea, iar durata medie în care au participat la acest program a fost de 2 săptămâni.

Rezultatele acestui studiu nu pot demonstra însă explicit o relaţie de cauză - efect între credinţă şi eficienţa tratamentelor psihiatrice, ci mai degrabă o tendinţă, conform autorilor. Participanţii la studiu au fost rugaţi să-şi cuantifice credinţa în Dumnezeu şi aşteptările pe care le au cu privire la eficienţa tratamentului primit pe o scară cu 5 grade.

La începutul şi la încheierea programului, cercetătorii au evaluat starea de bine a fiecărui pacient - stare definită prin nivelurile înregistrate de depresie, anxietate şi tendinţe autodistructive.

Concluzia este că pacienţii care au susţinut că au mai mult decât "o mică" credinţă în Dumnezeu aveau o şansă de două ori mai mare de a răspunde pozitiv la tratamentul administrat, conform lui Rosmarin. 

sursa; antena3.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu