joi, 28 martie 2013

O casă pentru sănătate

Life & Style


Miercuri, 27 Martie 2013 - 19:16



Când sunteţi afară aveţi parte de poluare, praf, fum de țigară și multe alte substanțe care vă pot afecta sănătatea. Iar când intraţi în casa dumneavoastră vă simţiţi mai în siguranță. Însă, nu este chiar așa, avertizează sfatulparintilor.ro. Casa dumneavoastră poate fi de cinci ori mai poluată decât aerul exterior. În perioada iernii, țineţi geamurile mai mult închise, ca să păstraţi căldură, și respiraţi un cocteil de substanțe cu potențial periculos din agenții de curățare, odorizante etc. Iată patru sfaturi oferite de specialiștii Oprah.com pentru a putea îmbunătăți calitatea aerului din casa dumneavoastră.
 
 Acordaţi o atenție sporită produselor de curățat
 Potrivit unui studiu realizat în 2012 de EWG (Environmental Workin Group), o organizație de cercetare nonprofit, 53% din peste 2.100 de produse de curățare conțineau substanțe precum hidroxidul de sodium sau hidroxidul de potasiu, compuși care pot afecta plămânii. În plus, 20% dintre aceste produse conțineau substanțe cancericene precum formaldehidele. „Din păcate, chiar și unii producători de produse «naturale» omit să treacă pe listă toate ingredientele“, a declarat dr. Rebecca Sutton, chimist specialist în contaminarea mediului la EWG.
  
Fiţi suspicios în ceea ce priveşte mirosurile
Nimeni nu-şi doreşte o casă urât mirositoare, însă unele odorizante conţin ftalaţi (compuşi chimici care elimină mirosurile dintr-o încăpere) şi arome artificiale care pot afecta sistemul endocrin, cu potenţial de risc în apariţia cancerului la sân. Într-un studiu realizat în 2012, publicat în Jurnalul de Sănătate a Mediului Înconjurător, s-a descoperit că din peste 200 de produse des utilizate în gospodării (de la detergent la dezinfectante pentru mâini), cantitatea cea mai mare de arome artificiale se găseşte în odorizantele de cameră. Este mai bine să aveţi în casă plante frumos mirositoare, precum rozmarinul, de exemplu.

Ţineţi o fereastră deschisă
Chiar dacă aveţi aparate care purifică aerul, ele elimină doar particule precum praful şi fumul, însă nu elimină gazele periculoase. Aerisirea este cea mai bună cale de a elimina substanţele chimice din casa dumneavoastră. Deschideţi cel puţin zece minute fereastra de mai multe ori pe zi sau, dacă puteţi, ţine una cât mai mult deschisă.

Cumpăraţi-vă plante în ghiveci
Cercetătorii de la NASA au descoperit că frunzele şi rădăcinile anumitor plante pot ajuta la filtrarea aerului din casă, curăţând astfel încăperea de substanţe chimice precum formaldehidele şi amoniacul. Cele mai bune plante care „detoxifiază“ aerul în cameră sunt feriga de Boston, crizantemele în ghiveci şi palmierul-bambus.
 sfatulparintilor.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu